Titlu: Crezul meu
Autor: Carlos Fuentes
Editura: Curtea Veche
Anul: 2005
Pagini: 312
Recenzie scrisă de Cristina
Recunosc că am ajuns să-l citesc pe Carlos Fuentes abia după ce a murit şi după ce am aflat că a fost bun prieten cu Cortazar, Marquez şi Bunuel. Mi-am zis că dacă un scriitor mexican avea aşa un anturaj select, atunci merită cu siguranţă citit. Şi aşteptările nu mi-au fost înşelate.
Cartea de eseuri En esto creo e una din cele mai palpabile dovezi pentru erudiţia şi sclipirea lui Carlos Fuentes. Cumva puşi mereu în umbră de marii autori europeni, scriitorii latinoamericani au arătat odată cu Borges, Cortazar, Reyes, Neruda şi alţii, că deţin o viziune inedită asupra lumii în care trăim şi un alt fel de a simţi şi a transpune artistic viaţa. Fuentes se înscrie cu succes în rândul acestor mari scriitori; eseurile sale sunt o colecţie fascinantă de reflecţii asupra lumii împletite cu amintiri şi confesiuni.
Mexicanul meditează asupra condiţiei umane şi a veşnicelor semne de întrebare. Începând cu Amistad (prietenie), dezbătând intenţiile şi greşelile lui Dumnezeu, vorbind despre fericire, istorie, geniul lui Kafka, Cervantes şi Shakespeare, moarte, sau xenofobie, cartea explorează cele mai interesante domenii – literatură, artă, religie, politică, viaţa de toate zilele, cu un accent pe specificul latinoamericanilor şi locul lor într-o lume nebună.
Format intelectual în Elveţia şi Statele Unite, Fuentes demonstrează în scrisul său o erudiţie dobândită printr-o sumedenie de lecturi, călătorii şi diverse experienţe de viaţă. Scriitorul nu se fereşte de confesiuni intime, ci se deschide cititorului, şi îl cucereşte instant prin fluiditatea frazei. Trecând de la simplă observaţie sau constatare, la citate, prin comentariu şi experienţă personală, Fuentes te face să-ţi pui din nou întrebări şi să reconsideri unele lucruri.
Cel mai serios eseu mi s-a părut a fi cel despre Dumnezeu. Fuentes se întreabă în ce măsură este Creatorul responsabil de grozăviile omeneşti şi dacă a făcut un compromis cu Răul când a creat omul. De asemenea, autorul mexican pledează pentru credinţa ca libertate şi responsabilitate, pentru care să se plătească taxă de vamă spirituală, deci o credinţă nedomolită, care nu ia senin ce i se oferă pe tavă.
Un alt aspect care mi-a atras atenţia este preocuparea lui Fuentes pentru fenomenul globalizării: cum influenţează mersul lumii (impactul direct asupra economiei şi bunăstării sociale) şi cum o putem folosi spre avantajul nostru. În mai multe rânduri, scriitorul argumentează necesitatea unei educaţii serioase, a unei guvernări locale eficiente care să lucreze în favoarea cetăţeanului de rând. “Îmbarcaţi în nava globalizării, să încercăm să nu aruncăm peste bord nici sectorul public, nici pe cel privat, şi nici societăţile în care acestea acţionează. Fără o plutire echilibrată între aceşti trei factori, globalizarea s-ar putea transforma într-un Titanic lipsit de apărare în faţa aisbergurilor neprevăzute ale unei istorii pline de pericole, furtuni, mutaţii, surprize financiare, resurecţii ale vechilor prejudecăţi şi rezistenţe ale vechilor culturi”, susţine autorul care deţine o experienţă serioasă în diplomaţie.
Citindu-l pe Fuentes, ai impresia că asculţi un înţelept al secolului XX:eşti surprins de noutatea şi claritatea viziunii sale, de comentariul inteligent şi de anecdotele sale, dar mai ales de profundul său umanism; cartea sa de eseuri este ceea ce singur numeşte când vorbeşte despre lectură, “prietenia tangibilă, olfactivă, tactilă, vizuală care ne deschide porţile iubirii, sentiment ce ne înfrăţeşte cu lumea, fiindcă împărtăşim cu ea verbul lumesc.”