„Puterea mea e dorinţa ta, trupul meu e dorul tău, viaţa mea e voinţa ta.”
Acest roman al lui Jorge Amado te poartă într-o lume fascinantă şi cu totul exotică: frumoasa Brazilie cu micuţele ei oraşe pline de mister şi magie îţi vor ţine interesul şi pofta de citit cât mai active.
Încă din primele pagini culoarea şi savoarea Braziliei te vor învălui şi vor pune stăpânire pe tine: frumoasele ei carnavaluri pline de voie bună şi diversitate întregind acest peisaj faimos. Dar apoi moartea îşi face loc cu forţa şi loveşte: într-o clipită biata Dona Flor devine văduvă, iar boemul ei soţ, Vadinho Guimarães, trece în nefiinţă, lăsându-şi soţia pradă suferinţei.
Autorul pare a se revanşa pentru debutul abrupt al poveştii şi începe să prezinte viaţa frumoasei Flor, încă de când era o tânără domnişoară aflată în casa părintească şi până în prezentul crud. Atent la detalii, naratorul întregeşte imaginea, dizolvând aura de mister aflată în jurul poveştii de dragoste dintre Flor şi Vadinho. Încetul cu încetul cititorul ia contact cu această lume exotică şi cu frumoasa ei cultură. Trista poveste a lui Flor va ajunge la inimile tuturor, dragostea ei având durata de viaţă a unei ploi de vară: pornită pe neaşteptat, crescând în intensitate şi violenţă, sfârşindu-se la fel de brusc şi aruncând-o pe biata tânără într-o perioadă de secetă cruntă.
Pe măsură ce acţiunea ajunge în prezent, se pot observa clar sentimentele contradictorii ale protagonistei şi durerea provocată de trăirile interioare. Deşi marcată de moartea tragică a soţului ei, se simte uşurată că nu va mai trăi în suferinţă, totodată simţindu-se pierdută fără această constantă din viaţa ei. Dar, aşa cum spune vorbă din popor, „Când o uşă se închide, o alta se deschide”, iar Dona Flor, respectabila văduvă, renumita profesoară a Şcolii Culinare de Artă şi Savoare, va avea şansa să renască din cenuşa fostei iubiri printr-o nouă căsnicie. Însă trecutul ei tumultos cu Vadinho nu-i va da pace şi o va prinde din urmă când se va aştepta mai puţin, ameninţând să o arunce iar în abisul întunecat al suferinţei.
Personal, am avut ceva dificultăţi în a mă obişnui cu stilul lui Jorge Amados, un autor care preferă să creeze o imagine completă, plină de detalii. Însă consider că esenţa acestei cărţi stă tocmai în acest lucru, întreg tabloul fiind atât de verosimil până într-un anumit punct. Viaţa simplă a donei Flor, intensitatea sentimentelor ei, dificultăţile cu care s-a luptat, toate aceste elemente reprezintă sarea şi piperul întregii opere. Frumoasa, tumultoasa şi complicata poveste de dragoste este cea care m-a fascinat şi m-a făcut să vreau să termin această carte. Mi-a plăcut şi faptul că, de-a lungul operei, s-a putut observa o evoluţie a personajului principal, demonstrând cititorului că timpul şi experienţa de viaţă îşi spun cuvântul asupra gândirii unei persoane.
Acest roman ne demonstrează că iubirea este nemuritoare şi nu ţine cont de graniţele create de mintea umană, dar şi că omul trebuie să înveţe să trăiască alături de fantomele trecutului. În definitiv, cu toţii avem proprii „scheleţi în dulap” şi trebuie să ajungem să dăm mâna cu ei pentru a putea trăi cu demnitate, făcând pace cu trecutul.
Nu mai este nevoie să spun că acest roman mi-a plăcut destul de mult. Deznodământul este unul neprevăzut, această ultimă parte a cărţii reprezentând partea cea mai „apetisantă” a întregii opere. Mai rămâne doar să recomand acest roman tutoror celor care încă mai cred în dragostea fără graniţe şi celor care cred într-un sfârşit fericit şi în nemurirea sufletului.