José Saramago este unul dintre scriitorii care, asemenea lui Charles Bukoswski, zicea un critic la un moment dat, rămâne prezent chiar și după moartea sa.
Autor al romanelor Toate numele, Eseu despre orbire & Eseu despre luciditate, Pluta de piatră, Intermitențele morții, Peștera și altele, el a scris un roman profund polemic, care răstoarnă și pune la zid toate istoriile biblice care îl au ca personaj central pe Isus; romanul este intitulat Evanghelia după Isus Cristos.
Începând cu sfârșitul, romanul prezintă viața umililor Iosif și Maria, Iosif, un tâmplar iscusit și un bun tălmaci al Sfintelor Scripturi, care se duce regulat la Sinagogă unde ascultă și ia parte la discuțiile înțelepților. Într-o seară, acesta simte nevoia de a se acupla cu soția sa, Maria; din contopirea trupurilor lor ia naștere primul lor născut, Isus. Isus care este salvat în detrimentul omorârii a 25 de copii din Betleem, deoarece regele Irod, strămoșul altor Irozi, fiind torturat de viziunile profetului Michea, care îi spune într-o seară că un alt rege va veni pe pământ. Până aici, scenariul biblic este în limitele istoricității sale (dacă se poate vorbi de așa ceva), cu excepția acuplării celor doi.
Istoria lui Isus este amplă, aici o voi rezuma astfel: născut în afara Betleemului, în vremea în care regele Irod era pe moarte și bântuit de profețiile lui Michea, decide ca toți pruncii sub vârsta de 3 ani, de parte bărbătească, să fie uciși. Iosif, lucrând în Betleem pentru a-și întreține soția lăuză, pleacă de la șantierul unde lucra spre casă, aude ceea ce-și spun soldații, patru la număr, însă nu-i previne pe locuitori; fuge spre peșteră pentru a-și proteja unul născut. Dar chiar și de la acea distanță se aud vaietele și plânsetele și țipetele celor ce mor, ale celor ce asistă la moartea pruncilor. Îngerul care i-a vestit copilul pe care-l purta în ea îi spune, în peșteră, că Iosif este vinovat de moartea copiilor, că el nu este un înger al iertării, ci doar transmite un mesaj.
Interesantă este anti-parabola, dacă o putem numi astfel, pe care o propune Saramago: dacă, în Biblie, Isus este conștient că el este Fiul lui Dumnezeu, că el este Omul ce va ucide moartea și va deschide porțile Iadului pentru cei ce nu au avut parte de botez, dacă Mariei îi este vestită imaculata concepție a lui Isus prin harul lui Dumnezeu, iar Domnul, prin îngerul său, îi ferește pe cei trei de acum de calea răului, Irod adică, în roman lucrurile stau pe dos: suntem părtași la o poveste ce se află la antipodul istoriei biblice: Isus nu este desăvârșit, nu este fără de păcat, el trăiește cu Maria din Magdala, el nu este Fiul lui Dumnezeu care de la el și în el se află, ci este ales, din întâmplare, îi zice Mariei Îngerul, pentru că Dumnezeu se întâmpla să treacă prin fața casei lor, iar Isus este rezultatul contopirii trupurilor celor doi și a seminței lui Iosif amestecată cu sămânța Domnului; Isus face un pact cu Domnul prin sacrificiul oiței pierdute, pe care Isus trebuie să-l găsească din ordinul Păstorului–Diavol, Dumnezeu însuși îi spune aceasta: că el va avea glorie și putere după moartea sa; o moarte pe care Dumnezeu i-o cere și de care Isus, orice ar face, nu poate fugi; dacă în deșert Domnul i se arată sub forma unei coloane de fum, și încheie un pact cu Isus prin jertfa mielului, Isus este Mielul pe care Dumnezeu însuși îl duce pe Altar pentru ca, prin Miel, el să aibă putere asupra întregii lumi, prin mitizarea figurii lui Isus.
Condus foarte bine, plin de zicale și aforisme, nedezmințindu-se astfel de forma sa narativă care l-a consacrat, José Saramago lovește în înseși fundamentele biblice, iar asta i-o spune un înger Mariei:
„Destul, destul, femeie ignorantă, tu crezi că acest cuvânt există în ochii lui Dumnezeu, că ceea ce tu, cu înfumurare numești merite poate avea valoarea și sens, zău că nu știu cine vă credeți, voi, care nu sunteți decât niște sclavi mizerabili ai voinței absolute a lui Dumnezeu (…)”
Cuvântul este „merit”, deci virtutea, pe care Dumnezeu le dezminte, pentru că el este însetat de sânge, de sângele sacrificiului întru gloria sa, prin jertfa fiului său, o problemă spinoasă, spune Îngerul.
Însuși Lucifer, sub numele de Păstor, este prezent la discuția pe care Dumnezeu o va avea cu Isus într-o barcă, în care îi revelează destinul pe care-l va avea Nazarineanul. Și este chiar dispus, Lucifer, să-l ducă pe Dumnezeu în ispită, zice el, pentru a-l cruța pe Isus – cu care trăiește 4 ani de zile, ca Păstor și Ucenic.
Demolarea conceptului de virtute prin apel la o răstălmăcire a vieții lui Isus i-a adus lui Saramago, printre altele, hula Vaticanului și excomunicarea din sânul Bisericii Catolice, gâlceava înțeleptului cu lumea durând toată viața, iar aici, mai mult ca oriunde, suntem părtași atât la profesia lui Saramago, acel faimos Doamne, iartă-I, că nu știu ce fac în roman devine Iertați-l, oameni, căci nu știe ce-a făcut, cât și la ateismul său – sau scepticismul său într-ale Creștinătății în sine:
„Sincer îți spun, nu știu dacă nu e prea târziu, nimeni nu e mai sensibil ca un adolescent, riști să auzi cuvinte dure și să-ți trântească ușa în nas, Dacă se va întâmpla așa ceva, vinovat e demonul care l-a vrăjit și l-a dus la pierzanie, nu știu, zău, cum Domnul, ca tată ce se află, i-a îngăduit atâtea libertăți, atâta frâu liber, Despre ce demon vorbești, De păstorul cu care fiul meu a umblat timp de patru ani, îngrijindu-se de o turmă care nu se știe la ce folosește, Ah, păstorul, Îl cunoști, Am umblat la aceeași școală, Și Domnul permite ca un demon ca el să dureze și să prospere, Așa o cere bunul mers al lumii, dar ultimul cuvânt îl va avea întotdeauna Domnul, numai că nu știm când o să-l pronunțe, dar o să vezi că, într-o bună dimineață, ne vom trezi și vom descoperi că nu există rău în lume”.
La sfârșit rămâne întrebarea: cine se face vinovat? Iosif, pentru că și-a apărat copilul? Isus, pentru că a acceptat pactul cu Dumnezeu? Maria, soția lui Iosif, pentru că nu-l crede pe Isus? Dumnezeu însuși, pentru că este însetat de putere și glorie, pe care oricum le are. Sau faptul că, într-un fel sau altul, Dumnezeu, recunoscându-și limitele puterii sale absolute, vrea ca Isus să fie intermediarul său pe pământ, intermediar al cărui scop e, finalmente, moartea.
O problemă spinoasă, din multe puncte de vedere, dar pe care va trebui să le descoperiți voi înșivă.
Lectură plăcută!