Titlu: Exerciții de echilibru
Autor: Tudor Chirila
Editura: Polirom
Anul: 2012
Pagini: 392
Nebun frumos…frumos nebun…nebun de frumos…mintea mea combină fără oprire cele două cuvinte care-mi vin în gânduri atunci când e vorba de Tudor Chirilă. Nu mă pot decide în ce formă să le aranjez, însă o certitudine există, încă de când am ascultat primul cântec de la Vama Veche (azi formula în care continuă e Vama): îmi place, îmi place, îmi place.
Cântecele lor (ale lui, în primul rând, pentru că a scris majoritatea versurilor) mi-au lăsat de la bun început senzaţia că aparţin unei sensibilităţi profunde, prea rar întâlnită azi pe scena muzicală românească. Pe parcurs am aflat că pasiunea lui e actoria (astfel se explică de ce electrizează publicul la fiecare apariţie live, uşurinţa cu care-l seduce), dar nici scrisul (oricând, oriunde, în orice formă, ca un veritabil postmodernist ce este) nu-i e strin. Puzzle-ul ar fi complet dacă l-aş vedea şi pe scenă, acolo unde îşi dezvăluie cea mai ascunsă şi profundă parte a sufletului său boem.
Astfel, apariţia cărţii nu a constituit o surprinză, nu am avut nicio clipă senzaţia că e forţată, că încă o vedetă încearcă să se afirme în forme noi de exprimare, în alte domenii decât cel în care deja este consacrată. Oricum, era deja cunoscut din această postură prin intermediul blogului (în fapt sursa acestei editări), iar apariţia cărţii este cât se poate de justificată, fiindcă blogosfera românească este mult prea vastă şi uneori mult prea mediocră…e mai greu să filtrezi adevăratele valori răsfoind internetul.
Titlul ales cu atâta inspiraţie – Exerciţii de echilibru – este sugestiv mai ales pentru că îl reprezintă în întregime. Tot ceea ce face mă duce cu gândul la exerciţiu, văzut ca încercare, curaj, frică, încordare, repetare (obositoare uneori pentru artist), perseverenţă şi lista rămâne deschisă pentru că în permanenţă se autodepăşeşte, găseşte noi orizonturi de exprimare.
Chirilă nu se vrea un model pentru tinerii zilelor noastre, însă tocmai această postură, în care îşi permite să facă şi greşeli (cine poate admite exerciţiu care nu presupune eroare?!), să fie uman, autentic, e cea care-l transformă într-un exemplu de sinceritate şi, mai ales, de originalitate…frapantă originalitate în multe rânduri. Cu alte cuvinte Chirilă-omul poate nu e un model, însă Chirilă-spiritul e cel mai dezarmant, mai neaşteptat şi mai cald model uman din lumea vedetelor (şi mai ales a vedetismelor) de azi.
Tudor (am încetat de mult să mai cred în coincidenţe, e numele meu preferat) e cult. E cult până în vârfurile degetelor cu care mângâie, pişcă, asaltează, îmbrăţişează chitara atât de dragă. E cult şi din această postură e cel mai potrivit să le vorbească tinerilor, cu scopul de a-i îndemna la cunoaştere, cea mai eficientă armă pe care ar putea-o deţine:
Citiţi. Citiţi mult. Citiţi tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultaţi doar pe profesori. Citiţi orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi căutaţi-vă între voi. Vedeţi care citiţi aceleaşi lucruri şi înhăitaţi-vă. Numai în haite de oameni deştepţi veţi reuşi. Singuri, veţi fi mâncaţi; zece însă, s-ar putea să reuşiţi… (Scrisoare către liceeni, pagina 164).
Chirilă e un ocean de iubire…unul care se umflă, se revarsă şi inundă suflete:
A fost odată un băieţel învelit într-un strat gros de iubire. Da, aţi auzit bine, învelit în iubire. În afara capului blond, buclat, cu ochi albaştri, o gogoaşă străvezie cu irizaţii de un albastru electric forma un strat gros translucid jur-împrejurul lui. Puteai să-i intuieşti trupul prin plasa de iubire care îl înfăşura strâns. Dacă te apropiai de el mai puţin de zece metri, o senzaţie nemaiîntâlnită îţi cuprindea sufletul. De parcă temperatura sângelui începea să crească şi obrajii se înroşeau intens şi o bucurie amestecată cu dorinţă creştea în fiecare por al pielii. (Băieţelul-iubire, pagina 136).
Iubita mea, să nu mă superi tare…
Că te transform în cifre şi te împart de mii de ori la cinci
Şi te-nmulţesc cu trei.
……
Sărutul tău e o mulţime vidă din care picură uşor în mine zecimale
Atât de mici şi de mărunte ca boabele de rouîă de la munte.
Eşti matematică, iubita mea,eşti derivată din dorinţa mea…
Tot ce exprimi acum e digital, se poate măsura, matricea mea… (Poem digital – pagina 30)
…unul care care atunci când simte cum apele i se scurg, risipindu-se în fluviile pe care le adapă, se reîntoarce spre sine şi renaşte…din cenusă, din resemnare, din regret, din dezamăgire. Îşi găseşte puteri nebănuite să continue, să se reinventeze sau pur şi simplu să existe:
Nu-i cere cadourile înapoi. E atât de meschin. Mai poţi rememora fericirea mândră pe care ai încercat-o când i le-ai oferit? Dacă faci asta, n-o să mai rămâi cu nimic. Nici măcar cu amintirile. Acum, poate că-ţi vine s-o omori. Şi să te omori şi pe tine. Milioane de feluri în care ai putea s-o răneşti. Niciunul dintre ele n-o să-ţi astâmpere setea. Să răneşti femeia care ţi-a ciopârţit sufletul e ca şi cum ai bea zeamă de varză în deşert. După prima înghiţitură nu-ţi va mai fi de ajuns un butoi întreg. (…) eşti singur în vârtejul suferinţei tale şi dacă vrei să ieşi trebuie să tragi aer în piept şi să te scufunzi până se sfârşeşte. Mai degrabă iubeşte-o până când iubirea ţi se va face apă şi se scurge prin toţi porii. Iubeşte-o în absenţă…(La despărţire – pagina 169)
Break up…
Break up when things should go wrong.
Break up. When there’s no bond (anymore)
Break up. Break up when you don’t belong.
Just break up. When there’s no rush to the door.
Break up... (Break up. Don’t stay more than love – pagina 171)
Tudor Chirilă e suflet, e trup, e răzvrătire, e revoltă, e artă, e teatru, e anatomie ce-şi perpetuează fiinţa prin stropi de muzică amestecaţi iremediabil cu cei de sânge, e …alchimie…e imposibil de reprodus în aceeaşi formulă…De fapt se schimbă de la o pagină la alta, de la o zi la alta, de la o simţire la alta. Şi-n tot acest noian de neomogenitate există un mesaj profund şi nealterat de nimicnicia zilelor noastre tot mai grăbite: iubirea şi libertatea, condiţii esenţiale pentru o existenţă demnă. Demnă nu în ochii celorlalţi, cât în cei ai sufletului propriu. Pentru că în el te retragi, ca-ntr-o cameră caldă, plină de oglinzi, să-ţi vezi şi să-ţi cureţi chipul prăfuit de zile şi oameni.
Carte oferită de Libris, librarie online.