Flashback-uri și vieți secrete

Oare de ce nu am știut niciodată cum să întind o mână de ajutor, și să ofer tandrețe și susținere? Nu suntem oare modelați pentru totdeauna de copilăria noastră, de rănile ei, de secretele ei, de durerea ei ascunsă?

Venind din partea unei autoare foarte bine citite momentan – Tatiana de Rosnay – nu doar în Franța, ci în întreaga lume, romanul Vieți secrete, publicat după succesul de debut – Se numea Sarah, nu putea să nu stârnească cel puțin curiozitatea, în primă fază. Așadar, iată-mă alegând un roman pe criteriul „dacă primul i-a ieșit bine, să vedem ce se întâmplă cu al doilea”. Și se întâmplă lucruri surprinzătoare, pentru că vorbim despre un roman care te ține strâns lipit de el, cu fiecare secret descoperit de personajul principal.

Viața lui Antoine Rey cunoaște o întorsură deosebită a cursului ei firesc, monoton, calm, intrat într-o stereotipie asumată. Soția lui, Astrid, divorțează de el pentru mai tânărul Serge, lăsându-l într-o zbatere mută, un pește aruncat din balta în care era regele-rechin până atunci. Ca să uite de toate și-n același timp să-i facă un cadou inedit cu ocazia aniversării a 40 de ani, o ia pe sora lui, Melanie, într-o călătorie surpriză, pe malul mării, în Noirmoudier, un loc paradisiac ce stârnește ecouri nostalgice în sufletul amândurora…locul în care amintirile despre mama lor sunt vii, chiar dacă ea e moartă de zeci de ani, din cauza unui anevrism.

Petrec împreună câteva zile calme și brodate cu amintiri ce curg șuvoaie, fiindcă spațiul fizic aduce în minte cele mai frumoase momente… însă, brusc, în ultima noapte, Melanie este lovită de o amintire pe care a îngropat-o adânc în sufletul de copil, amintire care o întoarce pe dos, aruncând-o într-o stare de prostrație, a cărei cauză Antoine nu o poate, nicicum, decela. Așa că se întorc, tăcuți și sumbri, iar pe drum Melanie, aflată la volan, deschide subiectul, fiind pe punctul de a mărturisi ce anume i-a cauzat starea aceea întunecată… Când să mărturisească (aici intră în scenă clișeele), mașina derapează și are loc un accident foarte grav, care o lasă pe femeie aproape fără suflare, iar pe fratele ei aproape neatins. Pe lângă șocul dezvăluirii iminente, întrerupte de stupidul accident, bărbatul se confruntă cu durerea cumplită ce i-o cauzează posibila moarte a celei mai dragi ființe lui, după familia pe care tocmai a „pierdut-o”. Așteptarea e grea, mult prea grea pentru deja mult prea încercatul Antoine.

Melanie este salvată, cu ajutorul unei doctorițe competente, în ciuda spitalului uitat, de provincie, în care lucrează. În plus, spitalizarea, la fel ca orice rău care te lovește, vine și cu o fărâmă de lumină… fărâma se numește Angele și e medic legist. Cea care ar fi putut diseca trupul femeii accidentate dacă nu reușea să mai rămână pământeană, dar care, ulterior, a disecat doar inima fratelui, scobind după sentimente pe care el nu credea că le mai poate nutri, cu atât mai mult cu cât Astrid era regină în sufletul său, în ciuda trădării. Nu brusc, nu fatal, cum se întâmplă la 16 ani, ci insidios, silențios și ferm, precum personalitatea-i fascinantă.

Scăpați din spital, Antoine se apucă, hotărât, să refacă puzzle-ul copilăriei sale pierdute, să înțeleagă ce s-a întâmplat cu mama lui, începând cu amintirea lui Melanie, amintire ce îi șochează inițial, dar pe care niciunul nu o judecă. Timpul a trecut și a vindecat ceea ce era vindecabil. Rana fostului copil, care și-a pierdut mult prea devreme mama, nu poate fi vreodată uitată, doar cicatrizată. Iar unele întrebări, în ciuda efortului de veritabil detectiv al bărbatului, au fost luate în mormânt de către singurele persoane care ar fi putut răspunde: bunica, mama și o femeie misterioasă, de existența căreia află, în mod surprinzător, de la un servitor al bunicilor săi.
Reîntoarcerea la burlăcie, relația cu copiii, adolescenți, suferințele lor pe care simte că nu le poate rezolva, precum și sentimentele lui de inferioritate, legate direct de această neputință, relația, pusă în alte făgașe, cu fosta soție, relația cu tatăl lui, sincopată și tușind în răstimpuri a cangrenă, Angele, această femeie a morții și a vieții deopotrivă vor fi bucățile de puzzle cu care se luptă, se ia la trântă un bărbat abia trecut de 40 de ani (imposibil să nu te gândești la crizele de vârstă trâmbițate de psihologi) și din confruntarea cu ele va ieși altul. Mai slab, mai puternic, mai milos, mai ferm, mai rău, mai bun? Asta nici el nu o știe încă, deși are, totuși, presentimente despre destinația înspre care se îndreaptă.

Mi-a făcut reală plăcere această lectură. Reiterez ideea că nicio clipă clișeele nu deranjează. Poate le simți uneori, așa cum simți urme de cartofi neomogenizați în piure, dar cum gustul lor nu e alterat, nici lectura nu suferă din această cauză. Într-adevăr, pentru cei cu limba fină și nobilă, pot deveni un impediment. Nu cred însă că e unul prea mare.

Citiți-o… nu pentru subiect, dacă nu v-a stârnit suficient, cât pentru lecția de viață pe care o oferă…aceea că lumea noastră nu se sfârșește decât atunci când se așterne tăcerea definitivă, acea tăcere în care se înfășoară, zilnic, Angele, dar din care iese mereu proaspătă și mirosind a viață plină.

Scroll to Top