Maestrul si Margareta – Mihail Bulgakov

Maestrul si Margareta

Titlu: Maestrul si Margareta
Autor: Mihail Bulgakov
Editura: Humanitas
Anul: Octombrie 2012
Pagini: 562

Cumpara!

Recenzie trimisa de Cristina Stavri


Maestrul și Margareta
este nu doar un roman care tratează tema eternei lupte dintre bine și rău, ci mai ales romanul liberului arbitru.

Încă din primele pagini ni se relevă faptul că omul nu este doar „muritor”, ci, uneori, „muritor fără de veste”. Că nu ne conducem singuri destinele, ci că există două entități diametral opuse care guvernează tot ceea ce ne înconjoară. Este evidențiată pe tot parcursul cărții posibilitatea de a alege partea căreia dorim să ne alăturam. Diavolul este nu numai dezvinovățit de toate relele care se întâmplă pe lume, dar și transformat într-un personaj simpatic, binevoitor, care te-ar primi oricând alături de el – dacă ai inteligența să îi recunoști existența, dar și puterea de netăgăduit – gata să își bată joc și să se amuze de prostia și naivitatea pe care le întâlnește la tot pasul printre minunații localnici ai Moscovei, dar care, de fapt, nu te obligă la nimic.

Aroganța omului de a crede că poate controla lucruri care îl depășesc, cum ar fi chiar și simplul program pentru seara în curs, este taxata sumbru, printr-o moarte cum nu se poate mai stupidă, menită să demonstreze că, deși totul pare întâmplător, în realitate, drumurile ne sunt trasate încă dinainte să ne naștem, prin urmare, chiar dacă avem șansa să aflam acest lucru, de cele mai multe ori este prea târziu.

Moartea lui Berlioz este primul dintr-un lung șir de evenimente hilare, povestite pe un ton blând, dar și cu un oarecare amuzament. Povestea întâmplărilor din Moscova se împletește într-un mod cu totul admirabil cu povestea stilizată a ultimelor zile ale lui Isus pe Pământ: Judecata și Execuția. Acest al doilea fir narativ face de asemenea și obiectul romanului (operei) pentru care Maestrul este considerat Maestru. Este de remarcat și faptul că însuși Bulgakov poate fi asimilat Maestrului, romanul de față fiind opera vieții lui. O alta asemănare fiind teama (întâlnită la mulți scriitori) că romanul său este o porcărie. În ultimele zile de viața, bolnav și orb fiind, Bulgakov i-a dictat corecturile finale soției sale, pe care o putem ușor confunda cu Margareta, măcar pentru perseverența și tenacitatea cu care ambele își urmăresc scopul: acela de a fi aproape persoanei iubite, în orice condiții, oferind sprijin, compasiune și, mai ales, ajutor.

Cele două fire narative ale romanului se deosebesc mai ales prin faptul că unul este scris pe un ton ușor amuzant, ironic pe alocuri, evident, cel în care Woland și gașca lui se distrează înnebunind pentru scurt timp o parte importantă a locuitorilor Moscovei, pe când celălalt este scris pe un ton sobru, descriind într-o manieră proprie autorului evenimentele petrecute înaintea răstignirii lui Isus.
Ce este de remarcat și se poate spune că este chiar o asemănare între cele două povești este blândețea scriitorului. Personal, cred că Bulgakov era un om foarte blajin și spiritual, cu un simț al umorului extraordinar.
Prima parte a cărții este oarecum greoaie, plină de detalii despre care descoperim că sunt foarte importante în înțelegerea textului, pentru că fac trimitere sau simbolizează cu mult mai mult decât lasă să se descopere la prima vedere. De exemplu, vom afla, cu o oarecare stupefacție, că, pe lângă multe alte forme pe care le ia Diavolul în artă, aici apare întruchipând o rândunică.

Faptul că Woland oferă, aparent neglijent, niște date despre circumstanțele morții lui Berlioz, pare, în primă instanță, scandalos de simplu și, mai ales, scandalos de imposibil chiar și pentru situația unui roman plin de întâmplări de necrezut. Și totuși, în următoarele rânduri, ni se oferă o soluție de decapitare, deosebit de posibila chiar și în zilele noastre. Apariția Annușkăi în conversație, total surprinzătoare, cu tot cu untdelemnul ei vărsat, nu-i încurcă doar pe interlocutorii lui Woland, ci și pe cititori.

Prima parte a cărții este prea puțin despre Maestrul și Margareta, ci mult mai mult despre năzbâtiile pe care noi oamenii le facem, mânați în primul rând de păcatul originar. Nu, păcatul originar nu e povestea cu Mărul, Șarpele și Eva, ci cea despre mândrie, căderea lui Lucifer fiind cauzată exact de aceasta.
A doua parte a cărții este despre dragoste și tenacitate, despre mândrie și compromis. Nu numai că este mai mult un basm, dar ceea ce nu reușise să cucerească în capul cititorului Diavolul în prima parte, o face cu un succes răsunător în partea a doua.

Și e normal să fie așa. Nimeni nu a zis că e ușor să reziști ispitei, dar aș vrea să văd domnișoara care nu ar schimba locul cu Margareta, chiar și pentru o noapte. Ce-i drept, se pot înscrie la asta doar domnișoarele puțin gotice, cu accentuate apucături macabre. Pentru că, da, crema care te face transparentă și îți dă abilitatea să zbori nu-i de ici de colo, însă tot la fel de rare sunt ocaziile în care o persoană pe deplin întreagă la cap și ar dori să participe la un bal plin de oameni morți prin spânzurare și alte metode cel puțin la fel de distractive – în general, nelegiuiți ajunși în iad pentru faptele comise în timpul vieții.

De menționat și de precizat este încântătoarea Frida, care, pentru că își omorâse bebelușul sufocându-l cu o batistă, era pedepsită să primească la nesfârșit nenorocita de batistă. Un simbol drăguț pentru faptul că remușcările te urmăresc chiar și după ce mori, în cazul în care comiți o fapta abominabilă.

Scroll to Top