Considerat o capodoperă a literaturii americane, romanul scriitorului Francis Scott Fitzgerald poate părea un roman ușurel la o lectură superficială. Totuși, la o recitire atentă a unor fraze, detalii, lucrurile nu mai stau defel așa. E drept că stilul accesibil și fluent al scriiturii și acțiunea destul de alertă nu prea îți dau timp să mai fii atent și la… „chichițe”.
Acțiunea este plasată în America anilor ’20, sau epoca jazz-ului, iar narațiunea îi aparține personajului Nick Carraway, care este mai mult un observator și fin analizator al vieții celorlalte personaje. Provenind dintr-o familie relativ înstărită, părăsește Vestul încă păstrător al unor valori spirituale și se mută pe Coasta de Est, în Long Island, loc perceput de el ca profund comercial, în care valorile morale sunt anulate de isteria câștigurilor. Gatsby este portretizat tot prin viziunea lui Nick, care îi devine vecin, descoperim astfel un tânăr bogat, locuind într-o vilă somptuoasă ce găzduiește aproape seară de seară petreceri la care participă oameni pe care nici măcar nu-i cunoaște. De multe ori, se punctează prostul-gust al acestuia în ceea ce privește îmbrăcămintea (poartă costume roz, de exemplu) și modul în care arată casa, mult prea „împodobită”, sugerându-se că banii nu aduc odată cu ei și bunul-gust. Nici oamenii care vin la petrecerile lui, de altfel — majoritatea neinvitați — nu știu cum arată Gatsby, (dacă cineva l-ar fi văzut nu ar fi știut că este el) de unde vine și cum a făcut o avere atât de impresionantă. Totuşi faptul că nu-l cunosc şi nici nu au fost invitaţi nu reprezintă o piedică pentru a participa la aceste petreceri al căror principal subiect de bârfă este chiar Gatsby. Autorul însă nu spune nimic în mod direct despre şubrezimea principiilor acestor oameni, atitudinea sa critică asupra societăţii este una implicită, ce poate fi doar dedusă.
Soții Daisy și Tom Buchanan sunt celelalte personaje în jurul cărora levitează acțiunea. Deși aparținători ai clasei superioare, cu renume, fiind văzuți net superiori celor îmbogățiți peste noapte, — de exemplu Gatsby — cu maniere și gusturi fine, nici ei nu fac excepție de la această regulă a superficialității și cinismului, doar că aceste trăsături sunt ușor mai estompate în cazul lor de rangul nobiliar. Despre Daisy Buchanan, care s-a căsătorit cu Tom din interes, nu se poate spune precis dacă este o indolentă sau dacă aceasta este doar o protecție pentru a rezista contextului social din care face parte. Ea știe de aventura lui Tom cu o altă femeie, știe că atunci când Tom se repezește să răspundă la telefon este sunat de amantă, însă rămâne pasivă și fără reacții la toate aceste lucruri. Explicația atitudinii ei se poate regăsi în rândurile ce urmează:
Să-ți spun drept, am trecut prin clipe foarte grele, Nick. Am ajuns o cinică. (pag. 35)
În legătură cu momentul nașterii fetiței ei, ea afirmă:
O născusem abia de un ceas. Tom era…Dumnezeu știe unde. Mă trezisem din anestezie cu senzația că sunt părăsită de toți. Am întrebat-o pe infirmieră dacă era băiat sau fată. Mi-a spus că e fată și atunci m-am întors cu fața la perete și am plâns. „Foarte bine, m-am gândit, îmi pare bine că e fată. Și sper că are să fie o proastă — ăsta-i cel mai bun lucru pe care și-l poate dori pe lumea asta o fată, să fie o proastă frumoasă.” Vezi, cred că orice ai face, viața e oribilă, continuă ea cu convingere. Toată lumea își dă seama de asta, adică oamenii mai deștepți. Și eu ȘTIU. Am fost peste tot, am văzut de toate, am făcut de toate. (Pag. 36)
Carrey Mulligan, în rolul lui Daisy Buchanan. Sursă foto
Povestea juvenilă de iubire dintre Gatsby și Daisy — petrecută în Louisville pe când Gatsby era în armată, iar Daisy, încă nemăritată — este reluată acum, iar acest lucru dinamizează viețile amândurora. Motivația lui Gastby de a-și depăși condiția și de a face bani prin orice modalitate a fost chiar recâștigarea lui Daisy, pe care o idealizează, îi conferă virțuți pe care aceasta nu le merită. De fapt, niciunul dintre personajele romanului nu este nici măcar aproape de o formă ideală; sunt imperfecte și posedă fiecare o serie de însușiri antagonice, căpătând astfel autenticitate.
Moartea amantei lui Tom, într-un accident de mașină provocat de Daisy și a cărei vină Gatsby o ia asupra sa este ca o piesă de domino care le doboară pe toate celelalte și aduce deznodământul tragic al romanului. Fiecare personaj este „pedepsit” într-un fel sau altul, excepție făcând Nick, care se păstrează, ca de obicei, pe margine, observând.
La final, el spune, ca un fel de concluzie în ceea ce-i privește pe Tom și Daisy:
Erau niște oameni superficiali, și el, și Daisy erau în stare să zdrobească lucruri și oameni din jurul lor, ca apoi să se retragă în adăpostul banilor și al superficialității indolente care îi unea și să-i lase pe ceilalși să îndrepte răul pe care-l făcuseră. (pag 218)
Deși se poate spune că este un roman al unei vechi iubiri — cea dintre Jay Gatsby și Daisy Buchanan — el întrece cu mult această sferă. Este mai degrabă o meditație asupra societății americane de după Primul Război Mondial, iar personajele sale sunt exponente ale acestei societăți superficiale şi lipsite de orice esență.
Lectură plăcută!