O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă

Nonficțiune narativă. Teoretic și sec! Dar orice sens al cuvântului „sec” se epuizează aici. M-am temut că lectura va fi suprasaturată de dulcegării materne (recunoașteți, care sunteți în situație, că au fost preferatele voastre în primele luni de viață ale copilului!), iar eu am cam depășit etapa în care empatizam 100%  cu ele. Acum sunt în „lumea poveștilor” de fiecare seară (din care, drept să spun, aș cam evada, măcar de două ori pe săptămână).

Cartea Ioanei Chicet Macoveiciuc, O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă, apărută la Editura Univers, în 2015 (și recomandată de Itsy Bitsy fm –dacă n-ai auzit, e ok, înseamnă că n-ai copii, încă; dar pune-i un bookmark dacă vei avea în viitorul apropiat!) nu mi-a provocat niciun fel de indigestie (de prea mult dulce, desigur!), dimpotrivă. Am râs cu lacrimi, pe alocuri, am zâmbit aproape continuu, citind, și am respirat ceva mai greu, citind episoade nu tocmai frecvente în viețile noastre, cu toate provocările de care ne plângem. Și-am  hotărât: „în mod sigur aș recomanda-o unei mame (actuale sau viitoare) și nu doar ei”.

Să nu ne abatem prea mult pe căi adiacente… Așadar, ce mi-a plăcut!

  1. E plină de sfaturi utile și extrem de utile pentru părinți.
  2. E excelentă pentru viitorii părinți, care nu se vor mai gândi că un copil vine să strice tot, dar nici nu vor rămâne cu iluzia că nimic nu se schimbă (ce bine că e o iluzie!).
  3. Oferă pe tavă pastile umoristice, încât nu se recomandă a fi citită în preajma copilului proaspăt adormit (să mă credeți pe cuvânt! : D )
  4. Se citește la fel de ușor precum se respiră, fără a da vreo clipă senzația pierderii de vreme (ce să faci, metehnele lecturii constante… te fac să ridici sprânceana, în primă instanță, de câte ori auzi de cărțile astea.. „ușurele” – dar, dacă nu ești ipocrit, recunoști că ei nevoie și de ele, ca de aer!)

Ce nu mi-a plăcut? Recomandarea preluată de la Aletha Solter, care susține nevoia plânsului la bebeluși. Aș vrea să aduc contraargumente, dar vă asigur că aș divaga atât de mult, încât nu e cazul. Pe scurt, nu există așa ceva! De-aceea avem „senzorii” ăia care ne fac să ne deranjeze plânsul, mai ales al copilului propriu, dar și al celorlalți, să luăm în brațe copilul în trei secunde și să-i vindecăm suferința prin conținere. De fapt, ea susține aproape același lucru, e o diferență de nuanță numai, dar ea există!

Compozițional e organizată în așa fel încât să găsești cu ușurință ceea ce te-a încântat, titlurile celor șaptesprezece capitole fiind alese atent, dar și provocator (autoarea e jurnalist prin formare, iar acest lucru fiind un plus evident, știe să scrie catchy, fără dubii). Între „Restart” și „Start” (nu e o greșeală și nici întâmplătoare ordinea) se înșiră întâmplări, peripeții, emoții, zgomote de râs, turnate în diverse forme, precum „Sunt copil încă. Vreau copii?”, „Pântecele plin cu om”, „Nu există copii, există doar oameni” (preluat din Janusz Korkzak – vă rog, un bookmark și aici!), „Copiii noștri și restul lumii”, „Blockbuster-ul Sf al anului: Sexul și intimitatea după apariția copiilor” (pentru tați am înțelegere, pot începe direct cu capitolul ăsta :D ) „Timpul liber de mamă: mit urban?” etc.

Aș putea cita o treime din carte, cel puțin, dar e cam mult. Mă străduiesc să vă arăt câteva mostre, în speranța că vor fi citite de cine trebuie!

Perle prețioase: „ – Ce sunt alea pexeluri, tati?/ – Niște documente plictisitoare!/ – Tati, eu cred că tu ar trebui să nu te mai duci la serviciul ăla. Noi, acasă, ne distrăm mult mai bine!” „ – Bi-bli-o-te-că./ – Blibotecă./ – Bi-bli-o-te-că./ – BLIBOTECĂ./ – Iubito, ador cum spui, dar nu-i prea corect./ – Eu spun corect, mami, tu nu auzi bine.”

Glume grozave (pentru părinți, mame în special :D ): „Responsabile. Sensibile. Cu simțul umorului. Habar n-ai ce e o glumă bună până când n-auzi o mamă nedormită de doi ani cum îți povestește despre ultima scenă de amor cu bărbatul ei”. „Vreți să fiți slabe?  Faceți doi copii, unul după altul, alăptați, stați cu ei nonstop. Se topește rapid grăsimea, partea mai proastă e că odată cu ea se topește și materia cenușie, și de ea parcă ar mai fi ceva nevoie.”

Viața cu copii e minunată (simțul umorului se cere-n fișa postului de părinte): „În dormitorul turcoaz, bebe belește ochii a foame. Încă opt ore până la noapte. Hai că se poate, ia un magneziu, pune de-o cafea și hai în parc, că degeaba avem dormitoarele astea mari și frumoase, ăștia mici încă nu prea știu să le folosească…”.

Închei cu un citat care sintetizează perfect ceea ce cred eu despre aceste mommy-wars în privința creșterii copilului (în care wars nu se implică doar mommy!)  „De ce e musai să alegem o extremă sau alta? De ce, dacă eu spun despre copilul meu că e liber, înseamnă c-o să fie iresponsabil la optsprezece ani? Nu cumva e posibil să fie liber drept copil (în limitele potrivite vârstei lui), pentru ca apoi să devină un adult responsabil, lipsit de frustrări, posesor de amintiri frumoase din copilărie? De ce e musai să fie crescut militărește ca să poată ajunge adult responsabil? Iar vreți să ne întoarcem la copilăriile noastre, pe care încercăm de atâția ani să ni le vindecăm? Chiar n-am învățat nimic din propria viață?

Niște perle primesc la schimb, dacă tot v-am făcut cunoștință cu Ioana? De-ale ei, sigur vă bucurați. Și nu doar de perle. Viața e o glumă serioasă, până la urmă! Copii fericiți să creșteți!

 

Scroll to Top