”Ne mor prietenii, ne mor!” Adrian Păunescu a murit

Timp de 50 de ani ne-a încântat cu poeziile sale iar astăzi, 5 noiembrie 2010, ora 7:15, după 67 de ani inima poetului Adrian Păunescu a încetat să mai bată. Adrian Păunescu era internat de 10 zile în spital, fiind diagnosticat cu insuficiență cardiacă, hepatică și renală iar în ultimele 3 zile starea sa s-a agravat considerabil iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l ține în viață.

A sperat până în ultima clipă a vieții că-și va reveni și se va face bine dar tot ce a mai rămas este ultima s-a poezie scrisă în urmă cu trei zile de pe patul de spital.

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.

Aceasta este ultima poezie a maestrului Adrian Păunescu.

Dumnezeu să-l odihnească!

Scroll to Top