În 1995, pe 23 aprilie, se sărbătorea pentru prima dată Ziua Mondială a Cărţii şi Drepturilor de Autor, eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovării lecturii, a publicării şi drepturilor de autor.
Cum s-a ajuns la o aşa iniţiativă?
În Spania anului 1923 bibliotecarii s-au gândit la un mod de a-l onora pe Miguel de Cervantes Saavedra, autor ce a trecut în nefiinţă pe 23 aprilie. Iar în 1995, UNESCO a decis că Ziua Mondială a Cărţii şi Drepturilor de Autor va coincide cu aniversarea zilei de naştere şi a trecerii în nefiinţă a lui William Shakespeare şi comemorarea lui Miguel de Cervantes.
În regiunea Cataloniei, Spania, încă din 1436, pe 23 aprilie se sărbătoreşte şi Sf. Gheorghe – zi cunoscută ca şi Ziua Trandafirilor –, ocazie cu care tinerii îşi dăruiesc flori şi cadouri – fiind un echivalent al Sf. Valentin. Deşi Ziua Mondială a Cărţii se sărbătoreşte la nivel internaţional din anul 1995, în Spania, încă din anul 1926, tinerii îşi dăruiau şi cărţi de Ziua Trandafirilor, în memoria lui Cervantes.
Cum se sărbătoreşte?
În Spania, pentru a-l comemora cu adevărat pe Miguel de Cervantes, locuitorii participă la un maraton de lectură al romanului Don Quijote, maraton ce ţine 2 zile. De asemenea, Regele Spaniei acordă Premiul Miguel de Cervantes în cadrul unei ceremonii ce are loc în oraşul Alcalá de Henares.
În România, din 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată Ziua Bibliotecarului din România, şi se sărbătoreşte împreună cu Ziua Mondială a Cărţii şi Drepturilor de Autor.
Anul acesta, Editura Litera sărbătoreşte Ziua Mondială a Cărţii prin cea de-a doua ediţie a evenimentului Noaptea Cărţilor Deschise, care va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18.00, în Piaţa Universităţii a Capitalei, unde le vor fi oferite, gratuit, cititorilor de toate vârstele 10.000 de cărţi însoţite de flori. Volumele oferite fac parte din colecţiile consacrate ale editurii, precum Biblioteca pentru toţi copiii, Bestseller internaţional, Biblioteca pentru toţi, Mari interpreţi de jazz şi blues, Mari Compozitori, Biografii, Cronica ilustrată a omenirii, Alma – Iubiri de poveste.
Marin Vidraşcu, director executiv al Editurii Litera, a ţinut să menţioneze că, prin acest eveniment, se doreşte încurajarea lecturii: „cel mai eficient mod, şi cel mai frumos, este acela de a dărui o carte. De Ziua Mondială a Cărţii, dăruim 10.000 de volume şi sperăm ca ele să ajungă în bibliotecile a 10. 000 de cititori pasionaţi”.
sursa: adevărul.ro; wikipedia.org