Roșu ca sângele – Salla Simukka

„A fost odată ca niciodată o fată care a învăţat să se teamă.”

 

Frica este o reacţie naturală, ea ne poate bloca sau ne poate trezi. „Roşu ca sângele” este genul de carte care te va ţine cu sufletul la gură şi te va face să gândeşti mai repede decât viteza luminii pentru a putea dezlega misterul ce ţi-l prezintă în paginile sale.

Lumikki Andersson duce o viaţă simplă: stă singură într-un apartament din Tampere care-i oferă minimul de confort necesar, merge la Şcoala de Arte, şi-şi conduce existenţa după câteva principii la fel de simple, unul dintre ele fiind: „În viaţă, cel mai bine e când te amesteci cât mai puţin”, dar oare de data asta va fi la fel de uşor să rămână neimplicată? Lumikki descoperă în camera obscură a liceului bancnote pătate de sânge, de fapt bancnote curăţate de sânge şi puse frumos la uscat. Dar ea preferă să le lase acolo şi să  se prefacă că nu le-a văzut niciodată, însă misterul ce i se plimbă prin faţa ochilor nu poate fi ignorat, motiv pentru care se întoarce în camera obscură. Descoperă însă că banii nu mai sunt acolo. Încercând să-şi amintească pe cine a văzut intrând în camera înghesuită a liceului descoperă că unul dintre elevi este implicat în acest mister. Fiind obişnuită să se facă nevăzută, Lumikki îl urmăreşte pe băiat până la cafeneaua unde banii sunt împărţiţi între el şi ceilalţi doi „complici”, o fată şi un băiat, elevi ai aceleiaşi Şcoli de Arte.

După ce Lumikki este martoră la acest schimb, se trezeşte că este urmărită, pusă la perete şi ameninţată să-şi ţină gura sau va suporta consecinţele. Tânăra nu se sperie şi este de acord să menţină tăcerea atâta timp cât nimeni nu o va întreba direct dacă ştie de existenţa banilor şi legătura dintre elevii respectivi şi bancnote. Dar faptul că Lumikki cunoaşte acest secret o face să devină şi mai implicată în întreaga situaţie: Elisa are mustrări de conştiinţă şi i se face frică să stea singură, moment în care o sună pe fată şi o cheamă să-i ţină companie.

Mai devreme decât se aştepta, Lumikki află că banii mânjiţi de sânge reprezintă un avertisment din partea unor oameni periculoşi încurcaţi cu drogurile, iar destinatarul este chiar tatăl Elisei, poliţist şi membru al diviziei de narcotice.

Încetul cu încetul, imaginea de ansamblu se întrevede, iar Lumikki este mai implicată decât şi-ar fi dorit, însă vrea să ducă această treabă la bun sfârşit, indiferent de preţul plătit.

Roşu ca sângele” a reprezentat pentru mine un mister uşor de elucidat. Este genul de carte care îţi lasă timp să faci conexiunile necesare pentru a înţelege ce se petrece în timp ce povestea avansează şi primeşti frânturi de informaţie iar răspunsurile încep să apară. Dacă povestea banilor pătaţi de sânge nu a reprezentat o provocare pentru mine, încercarea de a o înţelege pe Lumikki mi-a venit de hac. Într-adevăr, fata poartă pe umeri o povară grea, nişte secrete bine ascunse, şi pot spune că m-a surprins povestea ei şi trecutul tulburător. Nu mă aşteptam la ceva de genul acela şi am fost plăcut surprinsă să observ că fiecare ipoteză pe care o construiam mi-era desfiinţată cu fiecare capitol.

Acest prim volum al seriei „Albă-ca-Zăpada” nu a fost exact cum mă aşteptam. Este într-adevăr o lectură lejeră şi plăcută, dar personal mi s-a părut că a prezentat un mister mult prea uşor de dezlegat. N-am să dau vina pe carte ci pe faptul că sunt un mare fan al misterelor şi thrillerelor şi sunt foarte greu de surprins la aceasta categorie. În orice caz, se simte faptul că este un volum de debut al unei serii deoarece te lasă cu impresia că urmează cât de curând un „wow” şi mai mare, care însă întârzie să apară, motiv pentru care rămâi cu dorinţa de a lectura şi volumul următor. Aştept cu interes continuarea seriei în speranţa că aceasta mă va lăsa fără cuvinte!

Recomand această carte tuturor amatorilor de mistere, cât şi celor care-şi doresc să fie detectivi pentru o zi, precum şi celor care îşi doresc să se relaxeze bucurându-se de o poveste cu droguri, crime, mister şi mult, mult suspans. 

Scroll to Top