Paradisul de după colț – Mario Vargas Llosa – recenzie
Trimisă de Florin Buzdugan.
Editura: Humanitas
Anul: 2010
Pagini: 396
„Propunerea” lui Mario Vargas Llosa este Paradisul de după colț – roman șocant, puternic, dar totodată curgător, șarmant.
Romanul ne prezintă viața lui Paul Gauguin și a Florei Tristan (bunica acestuia).
Paul, sau Koke (pseudonimul pe care i l-a atribuit soția sa, Teha’amana) a plecat din Paris în căutarea unui loc sacru și profan deopotrivă, unde mitul și religia se întrepătrund, se contopesc, devenind una și aceeași sursă de inspirație pentru Paul. Koke este un personaj atipic; rebel, ateu, fire pasională, virilă, nonconformist, acesta suferă de „boala rușinoasă”, care îi va fi călău. Paul se refugiază în Tahiti, apoi în Insulele Marchize, căutând „sanctuarul” de care el și prietenul său, Olandezul Nebun vorbeau; pe care îl visau. Casa plăcerilor. Insula. „Aici e paradisul?” se întreabă Paul spre sfârșitul romanului, înainte de a-și da duhul, în timp ce-și amintește (cu tristețe) de clipele ferice ale copilăriei alături de bunicul său, don Pio Tristan.
Flora Tristan este fiica lui Mariano Tristán și a Annei Laisney. În urma unei căsătorii nereușite, își refuză orice dorință de a întreține relații sexuale. Pleacă într-o călătorie Arequipa (unde va participa la un război civil, va cocheta, flirta, și va afla ce înseamnă cu adevărat sărăcia), după ce află că este nepoata unui magnat, don Pio de Tristáan. În urma călătoriei își concentrează atenția asupra creării Uniunii Muncitorilor, uniune utopică („paradisul” social) menită să eradice foametea, asuprirea și exploatarea proletarilor de către nobilime. Tot Flora vrea să ajute la emanciparea femeii, datorită relației nereușite cu soțul ei, dar și datorită ororilor pe care le-a văzut prin Anglia și Arequipa, considerând căsătoria o formă de „comerț” a femeii.
Paul se refugiază în Polinezia, după ce se satură de ideile „burgheze” ale concitadinilor săi. Aici leagă și dezleagă cinci căsătorii (cea mai profundă și de care își va aduce aminte pe întreg parcursul romanului fiind cu Teha’amana). Koke creează unele dintre cele mai reprezentative tablouri ale sale (De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?, Te Arii Vahine – Soția regelui), datorită Vahinei sale care îl ajută, îl distrează. Teha’amana dă dovadă de o inteligență rar văzută printre indigeni. Mai târziu însă, după ce va pleca de pe insulă pentru o scurtă ședere în Paris, soția îl va părăsi, iar reuniunea lor ulterioară va fi doar eclipsa a ceea ce a fost cândva.
Cele două persoane au un singur lucru în comun: dorința de a găsi paradisul. În timp ce Paul-Koke vrea să găsească paradisul în afara societății, pentru a crea, pentru a se întoarce în acea societate încă pură, neatinsă de convențiile Occidentului, religiei, Flora (sau Florita, cum o alintă vocea naratorială) vrea să găsească paradisul în interiorul societății, încercând să pună bazele unei uniuni echitabile, în cadrul căreia toți să fie egali (comunitatea socialistă), fără diferențe de orice fel de natură, fără discriminări.
Un element inedit este vocea naratorului, care, spre deosebire de alte romane, nu se poartă ca o voce omniscientă și omnipotentă, ci doar omniprezentă, având, pe ici, pe colo rolul unei conștiințe care prinde viață sporadic.
E Paradisul de după colț într-adevăr după colț?