Românii e deştepţi – Radu Pavel Gheo – recenzie
de Silvia Maria Netedu
Pagini: 280
Editura: Polirom
Anul: 2004
Adevărurile despre români sunt adesea dureroase şi se spun în şoaptă sau pe fugă. Iată totuşi că mai există scriitori care pot spune adevărul în faţă, aşa cum e el. Naţionalismul exagerat, clişeele mioritice sau opiniile despre globalizare, au dus, se pare şi la ceva bun – o carte.
Frumos închegată, organizată impecabil, pe înţelesul tuturor (celor care vor să înţeleagă),“Românii e deştepţi“ reprezintă, în principal un ghid, o hartă rutieră sau turistică demnă de urmat de către străini, dar şi de români.
Înăuntru se pot găsi sfaturi, explicaţii, îndrumări, presărate cu un umorul curat, digerabil şi uşor ironic al lui R.P.G.
Cred că o carte bună este aceea despre care se poate aduce vorba într-o conversaţie şi din care se pot oferii exemple, fără să deviezi de la subiectul iniţial. Un fel de cameleon literar şi social – aşa as descrie cartea aceasta.
Dacă prima parte poate fi considerată un ghid (inter)cultural, această a doua parte primeşte o notă de confesional, apropiindu-se de ideea de jurnal(care sper să apară până la urmă, deşi am putut surpinde opinia autorului în capitolul Amintiri necrozate, încă mai sper), putând fi numită fară reţineri Abecedarul tânărului debutant sau a “celor în curs de afirmare”. Prin lumea în care te aruncă dorinţa sau curajul (uneori nesăbuit) de a mai scrie ceva, ai nevoie de o bază, de un început.
Subtilitatea lui R.P.G poate fi uşor reperată în paginile “dedicate” criticilor vechi şi noi. Ipotezele aduse în discuţie de autor sunt cât se poate de adevărate şi dureroase. Pentru a-mi susţine opinia aş vrea să ofer un exemplu, referindu-mă la problema spaţiului din revistele literare. După cum spune R.P.G şi cum poate observa oricine a deschis o revistă de acest gen în ultima vreme, paginile sunt ticsite de eseuri,critică, “articole de opinie sau pur informative”. În detrimentul prozei sau poeziei româneşti, despre care autorul afirmă cât se poate de adevărat : “(..) fiindcă o cronică, oricît de bine ar fi scrisă, nu înlocuieşte creaţia propriuzisă”.
Aş vrea, totuşi , să nu rămânem în dezamăgire şi să spun câteva vorbe despre capitolul Memoriile unui amant(..).
M-a fermecat întru totul nonşalanţa cu care R.P.G vorbeşte despre iubitele lui. Nu, nu s-a transformat în Don Juan peste noapte, ci doar şi-a exprimat amorul platonic, atât de frumos colorat, pentru revistele sau ziarele pe care le citeşte. S-a scuzat ca fiind prea subiectiv, dar a pornit cu jovialitatea-i specifică, într-o misiune. Aceea de a îmbrăca în straie cetăţeneşti, frumoasele doamne şi domnişoare literare.
Fără să fac aluzie la amorul în 3, mărturisesc că am cunoscut şi eu două dintre doamnele îndrăgite de autor: România Literară şi Dilema Veche, însă au fost mai mult aventuri de câteva ediţii. Pe R.L am cunoscut-o în Gara de nord , din Bucureşti fiind singura publicaţie ce mi-a atras atenţia şi pe care m-am îndurat să dau câţiva lei.
Mi-a ţinut de urât la o cafea, timp de vreo 2 ore între rapidul de Iaşi şi acceleratul de Tg-Jiu. De atunci (primul număr din 2011), o caut mereu cu înfrigurare pe tarabele gării din Bucureşti, unde o întâlnesc mereu aşteptându-mă ca o iubire veche şi cuminte. (În Tg-Jiu nu am reuţit să o găsesc deloc). Dilema veche mi-a fost prezentată îndeaproape de Dl.Păunescu (profesorul de religie), în mâinile căruia mi-a fost permis să mă delectez cu articolele tinereşti şi vii.Iată că m-a stârnit povestirea lui R.P.G şi m-am întins în cuvinte mai mult decât ar fi trebuit.
În speranţa că nu am spus prea multe (sau prea puţine) vă doresc să vă bucuraţi de lectură, iar pentru cei care au citit-o deja aşteptăm opinii.