Câștigător a nenumărate premii, bestseller internațional, Păzitoarea tainei este un roman complex, în care misterul ocupă un loc definitoriu, cititorul fiind capturat în păienjenișul intrigilor și al răsturnărilor de situație, ajungând să fie confuz, de multe ori, în încercarea de a desluși taina.
Inițial, acțiunea este plasată undeva în peisajul rural al Angliei, într-o zi de vară, la începutul anilor ’60, naratorul realizând o restrângere gradată a cadrului, prezentând mediul, casa – cu tot ce o înconjoară:
Peisajul încremenit pare încărcat de o senzație de așteptare, asemenea unei scene de teatru în clipa dinaintea intrării actorilor, când toate căile sunt deschise pentru orice și soarta nu a fost încă pecetluită de întâmplări, și-apoi… (…) Parcă s-a risipit o vrajă, luminile se aprind și cortina se ridică.
Urmează introducerea în scenă a personajelor, aflăm că în căsuța modestă locuiește familia Nicolson: Laurel, surorile ei, Rose, Iris și Daphne, frățiorul mai mic, Gerry, Dorothy — mama și Stephen — tatăl. Liniștea și iubirea par să dăinuiască în cadrul familiei, în ochii multor străini, familia Nicolson comitea păcatul foarte ciudat de a părea că se iubesc mult unii pe alții. Dar mai apoi lucrurile s-au schimbat.
Schimbarea intervine odată cu apariția la fermă a unui bărbat misterios și necunoscut lui Laurel. Aflată în căsuța ei din copac, tânăra de șaisprezece ani urmărește întâlnirea mamei sale cu acest bărbat, observă chipul răvășit al mamei și dintr-odată toate certitudinile adunate de-a lungul vieții s-au risipit ca fumul și-n locul lor s-a instaurat spaima.
Mama mea a omorât un om. S-a spus că fusese legititimă apărare. Dar am văzut cu ochii mei. A ridicat cuțitul și l-a înfipt în el, iar bărbatul a căzut pe spate în locul acela cu iarba tocită, unde creșteau violetele. Ea îl cunoștea și îi era frică… nu știu de ce.
Acțiunea va fi împărțită în două fire narative, unul urmărește un timp prezent — 2011 — în care Laurel – devenită o actriță consacrată – încearcă să descopere taina ascunsă a mamei sale, aflată acum la bătrânețe, pe patul de moarte, încărcată de regrete: Și-atunci Laurel s-a gândit că toate lipsurile din propria ei viață, toate pierderile și tristețile, toate coșmarurile din întuneric, toate melancoliile inexplicabile luau forma tainică a aceleiași întrebări fără răspuns, care persistase de când era o adolescentă de șaisprezece ani: taina neîmpărtășită a mamei ei.
– Cine ești tu, Dorothy? a întrebat ea încetișor. Cine ai fost înainte de a deveni mama noastră?
Un alt fir narativ se va axa pe prezentarea vieții personajelor aflate în plin război mondial, cititorul reușește astfel să devină complicele lui Laurel în căutarea trecutului mamei acesteia. Ni se înfățișează tinerețea lui Dorothy, fiind din ce în ce mai aproape de descoperirea motivelor care au determinat-o, la un moment dat, să comită o crimă.
Orice mică descoperire era ca o stea luminoasă pe cerul întins și întunecat, formând o imagine care avea s-o conducă pe Laurel spre adevăr.
Se creează o strânsă legătură între prezent și trecut, misterul, răsturnările de situație și confuzia fiind omniprezente. Romanul reușește să surprindă felul în care trecutul ne modelează viitorul, importanța familiei, discrepanța dintre dragoste și obsesie, fragilitatea vieții, războiul drept cadru al dramelor inerente, dar și prietenia: Un prieten adevărat e o lumină în întuneric.
Saltul de la timpul prezent al investigațiilor la trecutul ce scoate la iveală tinerețea, naivitatea personajelor, ne dă impresia că suntem cu un pas mai aproape de descoperirea tainei, că putem chiar să elucidăm misterul, dar finalul contrastează cu tot ce ne-am putut imagina pe parcurs.
Sper că v-am stârnit măcar puțin curiozitatea de a descoperi misterul ce învăluie acest roman. Nu o să vă urez lectură plăcută, pentru că știu că va fi mai mult de-atât.