Poezia lui Doinaș, amalgam de trăiri

Recenzie trimisă de Florin Buzdugan
Editura Național
An apariție: 2000
Număr pagini: 638

În această recenzie voi prezenta, pe scurt, un volum de poezii al poetului Ștefan Aug. Doinaș, este vorba despre volumul Opere, editat de cei de la Editura Național.

Acum, Doinaș este un Poet, fără-doar-și-poate, poezia sa trece prin mai toate registrele poetice, de la poezia declamatorie, patetică, până la poezia modernă, simplă, curgătoare. Astfel, plimbându-ne ochii peste literele, cuvintele, frazele, „jucăriile” și joaca poetului, vedem o lume nouă deschizându-se în fața noastră: „și deodată/ fără să-ntâlnească în cale/ nici un obstacol/ lucrurile nu mai vor/ să continue// armăsarii se-mpiedică/ epopeile ruginesc// un soare roșu se bâlbâie/ calcinează plimbările” (Stop).
Încă din motoul ce deschide volumul putem vedea somația din partea lui Doinaș de a citi: „Priviți-l de sus: e o simplă figură./ Rotiți-l mereu: e o lipsă în gură/ (…)/ El nu e prezent Însă poate să fie./ El nu-i de cules, ca o tulbure vie/ de litere coapte. Siliți-l să fie”. (Poemul ca somație a lecturii)
Doinaș se joacă, dar, în același timp, ne plimbă prin toate sferele ființei, de la meditație la tot felul de lamentări: „dacă laleaua se scutură de ce-aș presupune/ îndărătul ei o nescuturată lalea?” (Dacă laleaua se scutură); sau „acesta e/ țipătul urmelor sângeroase:// – nu ne călcați!/ nu ne urmați!/ drumul spre Domnul miroase a cruciați// acesta e țipătul pur al dării de veste (…)” (Acesta e). Găsim chiar și adevărate declamări nihiliste: „imaginează-ți un oraș/ în care zeii au murit de lepră/ la răspântii// jegul glorios/ de sub unghiile statuilor/ (…)/ un președinte/ bând șampanie/ dintr-o cască de miner (…)” (Imaginează-ți) etc.; sau chiar portretizări: „Hiena înfulecă poemul mort ca pe un/ răspuns căzut dintr-o întrebare./ La ce bun? Omul și lumea sunt mereu/ obligați să întrebe mai tare./ La răspântia cu miros de abator, acolo unde/ în pulbere mișună viermii,/ Unde îndoielile înnoadă unele în altele,/ întocmai ca sudorile epidermii,/ Cine are lașitatea s-aștepe răspunsurile?/ Viespile otrăvind mierea?// La răspântia cu miros de abator, poetul/ secolului își vede sadic de treabă:/ Deschide cu lama în organele lumii o/ sumedenie de guri roșii care întreabă.  (Poetul sadic)

Ceea ce frapează la Doinaș este această abilitate de a crea imagini din sferele diverse, folosindu-se de lexicul expresiv al limbii române, deși fluctuează, astfel încât avem atât poezie ermetică, încifrată, asupra căreia trebuie să stărui, dar și poezii care se deschid în fața ta ca orhideele.

Poezia lui Doinaș este de o „sublimitate crasă”, unele poezii, ca, de exemplu, Lamentațiile sale, putând fi văzute/ citite și ca simple maxime, dincolo de elementul de retorism și sublim ce reiese din Lamentații și nu numai, scrise din perspectiva a treia, ca simplu observator al unei lumi decadente: „tare mă supără toate aceste còpii!/ privește cum se scurg din ele/ defectele – lumescul este o hemoragie” (Lamentația VIII).

Vă las pe voi să vă bucurați de restul poemelor sale. Lectură plăcută!

Scroll to Top