Titlu: Poezii din pălărie
Coordonator: Florin Onică
Editura: Adenium
Anul: 2013
Pagini: 96
Editura Adenium ne prezintă un volum intitulat Poezii din pălărie (proiect în manieră avangardistă), coordonat de Florin Onică, profesor la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negrești, Vaslui.
Volumul este scris de elevi în urma audiției la clasă a melodiilor jazz, a lecturilor din poeți consacrați, cum ar fi Gellu Naum, Tudor Arghezi, Urmuz și poezie de tip haiku, într-un mod oarecum insolit, am putea zice: fiecare elev a fost rugat să scrie pe o bucată de hârtie un singur vers, fără a vorbi cu alți colegi, și, fără a le pune laolaltă, ci, așa cum sugerează titlul volumului, acestea au fost amestecate într-o pălărie, care ne aduce aminte de cunoscutul poem al lui Tristan Tzara – care, în treacăt fie spus, nu a fost lecturat de elevi sau profesor la clasă, fapt ce este un mare minus, deoarece se trece peste cel care a pus bazele curentului avangardist, care a creat poemul Dada ex nihilo –, dada. manifest despre dragostea slabă și dragostea amară, mai exact Ca să faceți un poem dadaist, pe care-l vom reda aici:
„Luați un ziar.
Luați niște foarfeci.
Alegeți din acest ziar un articol de lungimea pe care intenționați s-o dați poemului dumneavoastră.
Decupați articolul.
Decupați apoi cu grijă fiecare dintre cuvintele care alcătuiesc acest articol și puneți-le într-un sac.
Scuturați ușor.
Scoateți apoi fiecare tăietură una după alta.
Copiați cu conștiinciozitate.
În ordinea în care au ieșit din sa.
Poemul o să semene cu dumneavoastră.
Și iată-vă un scriitor nesfârșit de original și de o sensibilitate fermecătoare, deși neînțeleasă de vulg”.
Aceasta este ideea de la care au pornit tinerii scriitori ai acestui volum colectiv, aflat sub coordonarea prof. Florin Onică, iar intenția este una salutară, pentru că vădește interesul pe care îl acordă elevii literaturii, implicarea lor în crearea frumosului, însă intenția nu se realizează pe deplin, deoarece, în volum, poezia, dincolo de ceea ce ar putea fi considerat un stil dadaist, nu are un caracter unitar, nu este legată printr-un fir al Ariadnei de la început până la sfârșit, astfel încât în momentul în care terminăm de citit oricare dintre poezii nu rămânem cu nimic, efectele poetice sunt, relativ, reușite, însă elevii pică în locuri comune, folosesc des denumirile (a se citi explică) unor sentimente, trăiri, nereușind să creeze un efect poetic care să surprindă, care să se ridice la un nivel, să zicem, la fel de bun pe cât este cel al intenției: „dragostea este ca vântul, o simți dar nu o vezi”, „splina ta e mașină de cusut nori”, „lumea e o nebunie, las-o-n plata ei”, „dragostea îi face pe oameni să se simtă egali/ diagonal în vestă îți porți creierul mic/ gândurile zboară ca un meteorit în întreg universul/ sufletul caută setea victoriei” (pp. 52-53).
Singurul poem în care sfârșitul este realizat într-o măsură mai mare sau mai mică, obținându-se acea poantă de final, care să te facă să meditezi puțin la ce se zice în text este strălucirea din viața mea (p. 11), care se încheie cu versul „manipulându-mi inima rămân ca un artist singur și uitat”, care, în sine este simplu, nu lipsit de un oarecare patetism, însă frumos în sine, rezistând și singur, fără a fi parte componentă a textului.
Nu dorim acum să spunem că textele nu sunt reușite, ci că, dacă s-ar fi studiat mai mult poeziile avangardiste, s-ar fi putut înțelege mai bine care este acel raison d’etre al lor, și ar fi putut evita exprimările clișeice, stângace pe alocuri, ar fi evitat plonjonul în versurile simpatic patetice.
Fără doar și poate, sperăm să vedem și o continuare a acestui proiect școlar, a acestui experiment deschis, în fond, tuturor, mizând, mai mult pe intențiile didactice, iar apoi pe cele ale unei mai bune înțelegeri a poeziei.