„Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineață arestat.”
Așa începe Procesul, unul dintre cele mai interpretative romane ale lui Franz Kafka. A fost scris la începutul Primului Război Mondial, dar publicat abia în 1925, după decesul prematur al autorului (41 de ani). Kafka nu a publicat nici un volum în timpul vieții sale. Procesul împreună cu alte romane au fost publicate de prietenul cel mai bun al scriitorului, post-mortem, împotriva dorinței lui Kafka care a menționat ca toate manuscrisele sale să fie arse. Nici tema abordată nu este o coincidență. Kafka a avut înclinații spre domeniul juridicului, fiind absolvent al Universității de Drept din Praga.
Pentru un roman atât de scurt, lectura este foarte intensă și îți ia mai mult timp decât ai fi crezut inițial. De vină nu este limbajul, ci conținutul greu digerabil. Acțiunea nefiind liniară, evenimentele și așa absurde conduc cititorii într-un labirint de interpretări în care mulți rămân blocați. Mai mult decât atât, multe dintre capitole nu sunt terminate, volumul având la final anumite fragmente care urmau să fie inserate în conținutul romanului. De aceea, cititorul se lovește de numeroase disparități și inconsistențe în timpul lecturii, care accentuează și mai mult confuzia generală.
Totul începe într-o dimineață ca oricare alta, când procurorul Josef K se trezește cu doi domni în cameră care îl arestează, fără a-i dezvălui infracțiunea comisă. Curios lucru este faptul că Josef K. nu este dus la închisoare ci lăsat să își continue viața de zi cu zi, cu mențiunea că trebuie să se prezinte negreșit la fiecare citație. Pe măsură ce evenimentele progresează, K. descoperă că este blocat într-un sistem corupt, în care odată intrat, devine imposibil să mai ieși vreodată din el. Drept dovadă finalul șocant și neașteptat al romanului, căreia eu una nu îi găsesc nici un argument logic, în afara celui de a crea un roman cu final deschis.
Ar fi o luptă cu morile de vânt să încerci să găsești romanului o interpretare unică. Fiecare va avea propria interpretare. Fiecare va analiza și judeca povestea prin prisma propriei mentalități. Chiar aceasta ar fi una dintre interpretări: determinarea cititorului de a reflecta cu ochi critici asupra propriei existențe. Într-o altă perspectivă de înțelegere a cărții se pune întrebarea despre sensul cuvântului „lege” și importanța înțelegerii acestuia. Sau pur și simplu volumul poate fi în ansamblul lui o metaforă a depresiei. Eu cred că Josef K., cu toate că nu a încălcat legea în vreun fel, este copleșit de sentimentul de vină. De aceea, paralizează de frică și este auto-condamnat, în cele din urmă, de propria neîncredere în sine.
Procesul este una din acele cărți ușor de recomandat, pentru că nu este ca nici un alt roman întâlnit până acum. Îl vei citi în felul tău și vei găsi propria interpretare. Vei fi atras de toate acele detalii care par dintr-o altă poveste și care duc la un final pe care nu-l prevezi. Întreg romanul este învăluit într-o umbră de mister și paranoia și pe parcursul acestuia nu primești mai multe detalii decât Josef K., ceea ce te va exaspera. Ce spui, accepți provocarea?