Autor: Ivan Turgheniev
Titlu: Prima iubire
Editura: All
Pagini: 306
Anul: 2012
Iubiri ratate
Această lună am lecturat iubirile de altă dată ale lui Turgheniev, un volum ce conține trei nuvele scrise de binecunoscutul prozator rus, Prima iubire, Nefericita și Asia, oferită de Libris.ro, librarie online.
Tema comună a acestor trei nuvele este iubirea, dar nu orice fel de iubire, ci, așa cum ne-au obișnuit scriitorii ruși în general (cu Dostoievski în frunte), o iubire ce consumă, ce ucide, ce dezamăgește, fericirea nefiind ceea ce protagoniștii găsesc la sfârșitul așteptării sau al căutării.
Prima iubire este o nuvelă despre rememorări, în care Vladimir Petrovici, Serghei Nikolaevici și gazda, nenumită, deapănă amintiri despre cum a fost prima lor iubire, iar dacă Serghei Nikolaevici și gazda nu au nimic deosebit de spus în legătură cu prima oară când au simțit arhicunoscuții fluturi în stomac, euforie și o stare de beatitudine la vederea alesei, personajul-narator Vladimir Petrovici scrie un caiet întreg în care își expune povestea.
„Aveam pe atunci șaisprezece ani. Se întâmpla în vara anului 1833. Locuiam la Moscova, la părinții mei, care închiriaseră o casă de vacanță lângă bariera dinspre Kaluga, vizavi de grădina Neskucinîi. Mă pregăteam să dau admitere la Universitate, dar studiam foarte puțin, fără nicio grabă.
Nimic nu-mi stânjenea libertatea”, așa își începe povestirea naratorul, și ne dăm seama că avem de-a face cu tipul romanticului, al individului liber, neîngrădit de cineva sau de ceva anume, căruia îi place aventura, însă doar în imaginație, iar în timp ce prima pagină ne descrie decorul, paginile următoare ne descriu senzația ce-l cuprinde când dă ochii cu fata cu „trupul zvelt, mâinile frumoase, părul deschis la culoare și ușor ciufulit” al tinerei Zinocika, pețită de domni de felurite vârste, un poet, un medic, un conte, un husar și, alături de aceștia, și tânărul Vladimir, cucerit de această tânără femeie, care este cu 5 ani mai mare decât el, care știe să-i joace pe degete pe fiecare dintre acești pețitori, dar care se îndrăgostește de tânărul Vladimir într-un mod sincer, total, dar, în același timp, care are o aventură cu tatăl acestuia, un fapt ce îl șochează pe tânăr, dar care îi întărește respectul total și necondiționat pe care îl are pentru tată.
O nuvelă în care ne sunt dezvăluite sentimentele tinereții, stările fulgerător de schimbătoare prin care trec tinerii când sunt puși față în față cu prima lor dragoste, dar căreia îi lipsește elementul de suspans, de realism caracteristic rușilor, element pe care îl vom găsi în a doua nuvelă, anume Nefericita.
În această nuvelă este vorba despre doi prieteni, naratorul, Piotr Gavrilovici, și Fustov, tovarășul pe care și-l face în momentul în care se încăpățânează să joace șah și să îl înfrângă pe Fustov, tentative ce eșuează, dar care îi atrag simpatia și prietenia acestuia.
Fustov este prieten cu un mic-burghez, pe nume Ivan Demianîci Rätsch, un om parvenit, pedant în toate, ipocrit, care este tatăl adoptiv al unei tinere femei, Susana Ivanovna, o tânără nemaipomenită într-ale pianului, albă, cu un aspect fragil, dar care are o poveste în spate, o poveste ce ne este relatată tot prin intermediul unui caiet în care își notează toată viața.
Se ajunge la climax când Viktor, fratele Susanei, în urma câștigării unei sume de bani la poker decide să le facă cinste celor numiți, Fustov și Piotr, însă îmbătându-se se ajunge la cuvinte dure și la aflarea unei povești nu tocmai curate, în urma căreia Fustov (prin crearea unui context ambiguu și fragmentat) se „desparte” de Susana, iar Susana, disperată, apelează la Piotr, un om cu capul pe umeri, cu picioarele pe pământ, care devine mesagerul și, în același timp, purtătorul poveștii din spatele tinerei nefericite.
Nuvela este cutremurătoare de la început până la sfârșit și chiar dureroasă, pentru că Susana Ivanovna este ceea ce se poate numi o nefericită, abandonată de mică de toți din jurul ei, mama ei murind când avea o vârstă încă fragedă, dată pe mâna lui Rätsch, îndrăgostindu-se de un anume Michel Koltovski, fiul fratelui tatălui ei, care îi promite că o va lua de soție, că o va salva din sânul unei familii ce a respins-o și a batjocorit-o într-un anume fel inuman.
Ultima nuvelă, Asia, este scrisă în aceeași manieră, doi oameni care nu se cunosc, dar care se împrietenesc repede, o tânără domnișoară, Asia, pe numele-i Anna, care se îndrăgostește dureros de tare de tânărul N.N., care nu este sigur de sentimentele sale, care este sfâșiat între dorința de a fi fericit și dorința de a fi liber, a nu-și asuma vreo responsabilitate, însă în momentul în care își dă seama că ea este cea care îi poate oferi fericirea deplină, agapiul de care se vorbește în anumite texte, deja este prea târziu.
Asia pleacă cu fratele ei în Londra, unde tânărul N.N. nu îi poate găsi și, prin urmare, rămâne fără dragostea absolută.
Nuvelele lui Turgheniev conțin toate, cum ziceam, acel tip de iubire toxică, nocivă, care mai mult rănește decât să împlinească; o dragoste sortită eșecului, morții (o moarte simbolică, cum este în cazul ultimei nuvele, sau una reală, cum este cazul în celelalte două nuvele).
În acestea, Turgheniev face o radiografie a omului de pretutindeni, a omului căruia îi este frică să-și asume responsabilitatea (cu ghilimelele de rigoare) de a iubi, căruia îi e frică de destin, care încearcă să-l depășească, dar care este strivit, în fine, de acesta (așa cum erau tragediile grecești, Ananke, ce-l strivește pe om, hybrisul, care îi răpește omului ce are mai de preț și așa mai departe).
Prin ele, ne putem imagina, aminti, de primele noastre iubiri, de temerile noastre de aici și de aiurea, care mereu vor fi și mereu ne vor dicta acțiunile într-un fel sau altul.
Lectură plăcută!