Recenzie scrisă de Eugenia Crainic. Legătura subtilă dintre mine și polițistul Marian Godină este că sunt măritată, de ani buni, cu un ofițer „rutierist”. Citindu-i cartea, m-am simțit ca acasă. Ca-ntr-o seară obișnuită, în care, după zbuciumul cotidian, polițistul meu îmi parcurge, uneori cu haz, alteori cu o tristețe nemăsurată, file parcă rupte din cartea

Orhan Pamuk și al său Istanbul cuceresc cititorul de la primele pagini. Captiv între memoriu și ghid, între istorie și viață personală, tumult cultural și viață socială, romanul este un amestec gata să divulge fiecare secret al autorului și al orașului deopotrivă. Așa cum fiecare casă turcească are un așa-numit salon-muzeu, în care și tânărul

„Nu pierde vremea cumpărînd stilouri, Peniță sau călimară! Poezia se scrie pe sînii unei femei, Cu ceară, nisip și whisky.” Acesta este motto-ul care precedă, în subconștient, cartea autorului A. Raneur, Ars Nevrotica, de la început până în finalul ei. Plasându-se în stilul poeților americani, poezia lui A. Raneur depășește granițele acestuia, autorul diversificând elementele

Ziua robul lui Dumnezeu Ustin râde de lume, dar noaptea o plânge. Sunt operele unui scriitor rus contemporan automat validate doar pentru că este pus undeva alături de scriitori precum Dostoievski, Tolstoi, Bulgakov ş.a.m.d, având astfel un avantaj faţă de ceilalţi, sau este mai degrabă un act de curaj să încerci să îţi faci loc